Transformă-ți cadoul într-unul inedit! Ai fost invitat la un eveniment special și ai nevoie de un cadou pe ultima sută de metri? O sticlă de vin bun nu dă greș niciodată! De fapt, acesta este cel mai la îndemână cadou pentru majoritatea oamenilor. Iar ca să nu ai surpriza de a oferi același lucru pe care, cu siguranță, și alți invitați îl vor aduce, StarGift te ajută să transformi cel mai comun dar într-unul cu adevărat special!
Alege o cutie de vin personalizată și negreșit îi vei surprinde plăcut pe cei dragi! Cutiile de vin personalizate pot da o cu totul altă înfățișare cadoului tău, transformându-l într-unul care se distinge prin eleganță și stil. Tu alegi mesajul pe care vrei să-l transmiţi, iar StarGift se asigură că vei avea cadoul perfect pentru orice ocazie.
Fie că ai fost invitat la o cină specială, sau că este vorba de o aniversare, o onomastică sau de o petrecere la birou, o cutie de vin personalizată va da un plus de valoare cadoului pe care îl faci.Poți alege orice mesaj dorești, iar el va fi gravat pe o cutie specială, din lemn natural, chiar în atelierele StarGift. În plus, tot noi te putem ajuta și cu vinul, iar acum ai posibilitatea de a personaliza inclusiv eticheta sticlei pe care o alegi.
StarGift te ajută să faci cadouri inedite și foarte accesibile ca preț!
Ce pot personaliza?
Cutia de vin poate fi personalizată cu
text.
Cum pot personaliza? Pasul 1: Completează câmpurile cu un mesaj și nume
Pasul 2: Apasă pe previzualizare pentru a vedea cum o să arate produsul final
Pasul 3: Cum ai terminat personalizarea, apasă butonul "Adaugă în coș"
Dimensiunea cutiei de vin: L 34.5 cm, l 10 cm, Î 9.5 cm.
Dimensiunea maximă a sticlei de vin este 32.5 cm înălțime și 8 cm diametru.
Material: Lemn natural, în straturi, finisat, închizătoare metalică cu balamale.
Notă: Fiind din lemn natural, cutiile de vin pot conține mici pete de la noduri, apărute în mod obișnuit în procesul de prelucrare.
Informare: băuturile alcoolice se comercializează doar persoanelor peste 18 ani.Vinuri oferite:
- Vin alb: SAVIGNON BLANC Domeniile Averești - vin sec / SAVIGNON BLANC Budureasca - vin demisec
- Vin rose: ROSE Domeniile Averești - vin sec / ROSE BUDUREASCA - vin demisec
- Vin roșu: CABERNET SAUVIGNON Domeniile Averești - vin sec / BUDUREASCA EXUBERANT NOIR - vin demisec
Notă: Vinul nu se poate alege. În funcție de stocul disponibil se trimite Budureasca sau Domeniile AvereștiVezi și alte Cadouri de nuntă și cununie, Cadouri de zi de naștere pentru el, Cadouri personalizate pentru el, Cadouri pentru fin, Cutii gravate personalizate pentru el, Cadouri din lemn, Cutii de vin personalizate pentru o sticlă, Cadouri gravate, Cadouri personalizate, Cutii de vin personalizate din lemn, Recomandările noastre, Cadouri pentru pasionații de vinuri, Adulți, Toate cutiile de vin, Cutii de vin gravate, Cutii de vin pentru zi de naștere gravate, Cadouri personalizate pentru 30 ani, Toate cadourile pentru el, Cadouri personalizate pentru zodia Vărsător, Cadouri personalizate pentru zodia Gemeni, Cadouri personalizate pentru zodia Fecioară, Cadouri de nuntă și cununie, Cadouri personalizate - Black Friday 2024, Cadouri reduse cu 50% de Black Friday 2024, Toate cadourile de zi de naștere, Cutii din lemn gravate.